Claudiu, mulțumesc pentru aprecieri.
Însă nu cred că ai făcut bine că ai pomenit numele meu
Am văzut pe Elforum că ești țintă pentru copiii retardați ai forumurilor audio.
Mă gândeam că e posibil ca o parte dintre atacuri să se datorezi și faptul că m-ai implicat pe mine.
Am eu câțiva fani care nu știu ce să mai inventeze pentru a mai da cu rahat.
Nr.1 se știe, e prostul ăla de Sharky.
Nu am pomenit om mai frustat decât copilul ăsta, pe cuvânt.
Cred că nu e sănătos la cap. Chiar nu știu cum ai răbdare să îi rabzi mojiciile.
Un pielea puții care în viața lui nu a pus mâna pe mai mult de 10-20 de difuzoare, a ajuns să se tragă de șireturi cu oameni care toată viața asta au făcut.
Să îți povestesc ceva în legătură cu tipul ăsta ca să îți dai seama cam cu cine ai de a face.
Acum ceva ani am scos la vânzare niște difuri EV. parcă DL18 & shit. Difuzoare reconate de un nene, care a vrut să le vândă și m-a rugat să i le pun la mica publicitate. în sfârșit, am făcut chestia asta și mă sună Sharky să-mi zică că le vrea el. Ok, i le trimit și cu asta basta.
Mă sună după un timp să-mi spună că nu știu ce a văzut el la membrane, dar că le-a rezolvat & shit și că lui nu i se pare că sunt nu știu cum, de parcă eu le-aș fi făcut. I-am spus că eu eram doar intermediarul și că prea multe nu știu nici eu. Dar el nu și nu, vrea el să-mi spună ce crede și îmi dădea impresia că mă bănuie de cine știe ce. În sfârșit, nu m-am prea prins ce dorea de la viața mea și adevărul e că nici nu mă interesa prea mult, întrucât sunt sătul până în gât de genul acesta de oameni.
I-am spus că dacă nu i se par ok, să mi le trimită înapoi, dar nu le-a trimis. Apoi am observa că a început să se manifeste țâfnos și am devenit ceva mai atent. Atunci i-am observat pentru prima oară mania.
Tipul e obsedat că lumea îl înșeală și vrea să arate că el se prinde, că nu se fraierește. Are obsesia că e inteligent și ține musai să arate tuturor că el e ăla care știe, nu alții. Urăște instinctiv pe oricine i se pare că nu-i înghite poveștile.
L-am văzut cât știe la faza cu slewrate-ul măsurat de tine la rugămintea mea și l-am lăsat în zeama lui. E clar că nu pricepe nici când vede ceva cu ochii lui ceva evident. Asta este, m-am edificat. Ștrumf de forum.
Am ajuns întâmplător pe elforum și am descoperit cu uimire cât de mizerabil se poartă.
Vrea să dea impresia că știe, că e gherțoi, și că se trage de șireturi cu ”cei mari”. L-am văzut în trecut având aceeași atitudine și față de Mateescu.
În opinia mea, genul acesta de oameni sunt moartea discuțiilor, pentru că vor fi interesați doar să demoleze ceea ce fac alții. Încearcă să reducă la tăcere pe oricine nu le cântă în strună și când văd că vreunul nu se ”lasă” pornește campanii de defăimare. E miștocar ...
Am încercat să înțeleg ce probleme existențiale are. Te-ai apucat să faci niște module. La un moment dat ceva l-a deranjat și a început să se lege de modulele tale. Nu că ar fi vrut să cumpere .... Nope, el doar vroia să demoleze. Ce-l futea pe el grija, nici el nu cred că știe. L-am văzut debitând texte, cum că pe el nu-l poți duce, că el știe & shit.
Îmi venea să-i spun ”băi pulică, dacă ești gherțoi bazat, pune bă mâna și fă și tu ceva la viața ta, meșterește ceva și ieși la interval, dacă vrei să arăți că ești vreun cunoscător
Am văzut multe jigodii la viața mea, dar așa om scârbos și parșiv, mie nu mi-a fost dat să văd.
Ori de câte ori citesc ceva scris de el, e imposibil să nu observ împachetat și un mic atac contra cuiva.
Cred că nu poate fizic să se desprindă de a fi într-o veșnică dispută în raport cu ”dușmanii”.
Dacă nu are dușmani, își face. Presupun că îl satisface genul acesta de dialog. Troll.
Am crezut că are ce are doar cu mine și Mircea, dar am văzut că el e Gică contra cu toată lumea CARE MEȘTEREȘTE CEVA.
Probabil suferă că nu i se cere sfatul. Sau are doar lipsă de femei. Dracu știe ...
E plină lumea de idioți.
Scuze de offtopic.
Iar mi-am stricat seara din cauza idioților ....